Apartamentele Riverdale (Windmill)

2016, Ottawa ON

Proiectul reprezintă un imobil cu trei etaje pe Riverdale Avenue în Ottawa.

Din exterior, masa clădirii apare ca un volum simplu, sculptat la primul și la ultimul nivel pentru a crea linii de umbră și terase. Jocul planurilor e pus în evidență de contrastul materialelor cu care clădirea e învelită – volumul principal este acoperit de metal gri pal, în timp ce decupajele sunt din zidărie. În consecință, suprafața metalică pare că plutește ca un nor pixelat. Cărămida aparentă, care servește de fundal pentru zonele de agrement, oferă o suprafață călduroasă cu o textură bogată și ajută noua clădire să se integreze în mediul construit din vecinătate. Ferestrele sunt decalate și fac parte din același concept – fiecare deschidere este, fie un singur, fie o combinație de pixeli.

Rampa de garaj este situată în afara clădirii, pentru a reduce masa primului etaj și a deschide perspectiva spre curtea din spate. În rest, spatiul din jurul clădirii este dedicat zonelor de agrement și de circulație pentru pietoni și biciclete. Pe fațada dinspre stradă, surplomba volumului e destinată să creeze un cadru protector și primitor pentru intrarea principală, în conjuncție cu celelalte funcțiuni din apropiere. Pentru o mai bună accesibilitate, parcarea de biciclete este situată în curtea din față, de-o parte a intrării principale. Băncile sunt strategic amplasate în partea din față și din spate a clădirii pentru a încuraja interacțiunea între ocupanți și o prezență mai animată la nivelul străzii.

În interiorul clădirii, la fiecare dintre cele trei nivele, unitățile sunt situate de-a lungul unor coridoare centrale. Dimensiunea apartamentelor variază de la studiouri la unități cu două dormitoare. Unitățile de la ultimul etaj au câte doua nivele, supantele constituind și un acces la terasele private. Toate unitățile beneficiază de o bună iluminare naturală.